soferii sunt mai mincinosi ca pescarii

Sa mor, nu mai exista niciun dubiu. Lasand la o parte diversele situatii comice ca de exemplu ca 99,99% dintre daciile vechi pornesc toate la sfert de cheie pe timp de iarna, sau consumul inexistent de carburant, exista o noua moda: cursa imposibila.

Lucrurile au evolut mult. Imi aduc aminte ca acu 30 de ani daca aveai altceva decat dacie, sa zicem o vechitura frantuzeasca sau vreo rabla ruseasca, ala care avea frantuzeasca era mai jmecher ca avea pe bord un vitezometru care arata 160, poate chiar 180. Ala care avea ruseasca n-avea decat 140 dar avea tabla de tanc. Era unul mai tare ca celalalt, in realitate erau 2 sarantoci cu 2 rable iar cei cu Dacia radeau de ei. Acum, cei care au Dacia, pentru ca toti rad de ei, au luat atitudine: chiar daca au masini vechi si pline de rugina, daca vor, nu le sta nimic in fata la semafor. Bine ca nu vor..

Revin la mincinosi. Daca n-ai ceva de viteza cu multi cai putere, n-ai decat o optiune: ti-ai luat masina aia pentru consum, puteai sa-ti iei altceva dar te-ai gandit la cheltuieli. Il stiu pe unu, cred ca am mai zis de el, a fost la mare la bulgari (dus-intors, aka vreo 600km), cica nici nu i s-a miscat acul de la benzina, asa de putin consuma. Si cu aerul pornit!

Dar adevaratii mincinosi abia acum urmeaza! Sigur ati auzit macar pe cineva ca a parcurs distanta x in timp de. Well, stiu si eu 2 situatii: unul care avea intr-adevar un ford preparat mi-a spus ca a facut Bucuresti – Constanta in 40 de minute, adica a mers constant cu 300 la ora. Si asta acu cativa ani cand nu era terminata autostrada! Acum probabil ar scoate 10, 15 minute..

Alt sofer beton: a plecat din Bucuresti din centru si a ajuns in Busteni in 50 de minute. Superb sau ce ? Mie imi ia 50 de minute pina sa ies din Bucuresti. M-am gandit ca totusi e posibil daca pleci in miez de noapte si ai mega bulan sa nu fie urma de gabori, radare, camioane, gropi si sa ai macar un Porsche. Nu tata, omul a plecat pe zi, cu masina burdusita de baieti care pot garanta ca e pe bune. Cum ce masina ? Dacia, normal!

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to Top