Articolul de mai jos nu este scris de mine, v-ati fi dat seama oricum. Dar este atat de frumos scris si atat de realist incat e pacat sa nu-l cititi si voi. Asta daca nu cumva il citi deja pe Dan Pavel. Enjoy!
Se apropie sărbătorile. Când se răsucește calendarul spre luna decembrie, în sufletele românilor parcă se produce un declic. De unde hărnicia caracteristică ne ținea la muncă până la patru și jumătate, odată cu apropierea sărbătorilor, toată floarea o să înceapă să spargă poarta la trei, trei și ceva, de n-o să mai ai cui lăsa o hârtie, când te nimerești în clădire la două și jumătate. Traficul de sărbători va fi cel pe care îl cunoașteți deja. Ora de vârf începe la 1 decembrie și se termină pe 31, la ora 11:45. Singurii care pot traversa Bucureștiul, în perioada sărbătorilor, sunt pacienții, dacă s-au orientat și au chemat ambulanța. Dacă aveți cumpărături de făcut, puteți mima o miocardită la mall Cotroceni, iar ambulanța vă lasă aproape de mall Promenada, în zona Floreasca. De-acolo puteți aștepta miezul nopții, ca să se mai fluidizeze traficul, sau puteți mima o fibrilație ventriculară până la Spitalul Universitar, înapoi în zona Cotroceni. La cum cresc prețurile de sărbători, n-o să se îndoiască nimeni că v-a luat de la inimă.
Febra sărbătorilor începe cu Ziua Națională. Marea Unire de la 1 decembrie 1918 este un eveniment istoric care, alături de Mica Unire din ianuarie 1859, dovedește că poporul ăsta chiar dădea randament în lunile friguroase, acum un secol și ceva. Cu această ocazie, toată elita politică, ce batjocorește militarii români în celelalte 364 de zile din an, se va înghesui la paradă, astfel încât să i se vadă demagogia la televizor. Politicienii vor sta drepți, cu mâna la piept, salutând o armată ruptă în cur și o poliție care vine cu benzina de-acasă. În mod normal, o gloată de cadavre politice, rigide și cu mâinile pe piept, ar fi o veste bună pentru toată lumea, dar românii nu duc niciodată lucrurile la bun sfârșit. Așa că politicienii vor privi mulțumiți la marșul forțelor pe care le pot asmuți oricând asupra populației, în caz că se hotărăsc vreodată să consolideze dictatura aia la care lucrează pe ocolite. Cu ocazia paradei militare vom putea admira toate șpăgile și combinațiile prin care a fost îngropată industria românească de armament, ca să cumpărăm ciurucuri reciclate din Desert Storm și exponate americane din Muzeul Războiului Rece.
După Ziua Națională urmează Sfântul Niculae, o sărbătoare în care, dacă am fi o țară normală la cap, am umple ghetuțele politicienilor cu câte 30 de kilograme de ciment și le-am da drumul pe Dunăre. Dar, pentru că poporul ăsta este mai credul decât un pui de cățel care aleargă după o minge imaginară, ne vom mulțumi prin a înjura sărăcia și a vota exact la fel ca data trecută. După Moș Niculae urmează alegerile. În duminica respectivă este dezlegare la pește. În funcție de rezultatele alegerilor, s-ar putea să urmeze un val de dezlegări la tot felul de pești politici pe care i-a legat DNA-ul. Indiferent cine câștigă alegerile, noi le vom pierde cu siguranță. Vom fi surprinși, ca de fiecare dată, că pe listele partidelor s-au strecurat din nou toți condamnații, condamnabilii și blestemabilii, de parcă am citi prezența în celular la Jilava și nu o listă cu parlamentari. Singura noastră consolare, după ce rezultatele vor fi trecut prin noi ca pietrele prin rinichi, va fi faptul că vine crăciunul, iar prioritatea principală devine pomul de iarnă și nu destinul unei națiuni. La ușile noastre vor bate generații noi de colindători care habar n-au ce este acela un Viflaim. Vor cânta la repezeală versuri stâlcite, grăbiți să mai apuce bani și de la apartamentul vecin. Nu vor lipsi nici pseudo-călușarii ăia care bat tobele în creierii dimineții, după ce au colindat toate birturile din cartier, în celelalte unsprezece luni din an.
Într-o țară cu aproape 7 milioane de asistați social, românii se vor înghesui în supermagazine pentru a umple coșurile cu produse aproape alimentare și cadouri ce vor aduna praf din februarie încolo. Acestea sunt menite să ajute la proslăvirea nașterii unui Mântuitor, sărac lipit, care detesta avariția și a fost trădat pentru arginți. Apropo de arginți, cei mai înzorzonați și mai auriți oameni de pe pământ ne vor aminti de Hristos, de mesajul său despre modestie și cumpătare. Asta nu ne va opri din consumul exagerat, pentru că înseamnă dragoste. Cadourile sunt iubire. Copiii noștri vor aștepta, cu nerăbdare, apariția unui alt personaj menit să întrețină misticismul și superstiția. Acesta intră noaptea prin efracție, este îmbrăcat în roșu și distribuie mocangeală, dar nu este social-democrat. Nu este social-democrat pentru că nu vine decât la categoriile privilegiate. Amărâții nu-l văd niciodată. Moș Crăciun nu face altceva decât să reafirme că nu poți avea încredere în nimeni, nici măcar în părinți. Cu toate că ani mai târziu aflăm că el nu există, și că nimic în lumea asta nu e gratuit, asta nu ne va împiedica să mințim copiii cu nerușinare și să le inducem false așteptări de la viață.
De la tinerețe, pân’ la bătrânețe
