Sa ziceam ca am cumparat 2 banane: una pentru mine si una pentru fii-mea (nevasta-mea nu mananca banane dar va rog fara aluzii). Ajung acasa, imi desfac banana mea, musc o gura si de nicaieri apare nevasta-mea, sa-i dau si copilului din banana. I-o dau ei si i-o las si pe cealalta, ma bucur sa stiu ca mananca. Doar ca, dupa cateva zile, banana cealalta zace in gunoi, neagra, n-a mai manca-o nimeni. Dar sunt sigur ca daca as fi vrut s-o mananc eu, m-ar fi certat amandoua.
Sa zicem ca mai e un snitel. Daca o intreb pe nevasta-mea: pot sa-l mananc eu? imi va spune: nu ca e al copilului, gaseste si tu altceva. Dupa 3 zile, acelasi snitel e tot acolo dar nu-l mai mananca nici dracu, va ajunge la catelul de la tara.
Sa zicem ca mai e putina mancare pe fundul unei cratite in frigider. Increzator ca nu o mai mananca niciuna, o mananc eu. Nu trec 10 minute si ma intreaba nevasta-mea: ai mancat tu aia din frigider? pai si eu ce-i mai dau lu’ asta mica?
Va jur ca nu inventez, aproape zi de zi mi se intampla astfel de chestii. Nu mananc eu ca sa-i las lui fii-mea dar intr-un final ajung toate la catel. Ma oftic sa vad ca e plin frigiderul de bunatati si cand fac pachetul pentru la tara le gasesc acolo, congelate. O solutie ar fi sa-mi fac eu de mancare separat, ceva comestibil, daca se poate si bun, dar de care sa fiu sigur ca niciuna dintre ele nu se atinge. Dar ce..
Bătălia asta nu ai cum s-o cîștigi! Poate o victorie pe aici – pe colo, dar pe total nu o sa cîștigi. 🙂
Cre’ca cel mai bine ar fi sa profiți, azi de o banana, peste o săptămînă-doo de ultimu șnițel…și tot asa, mici victorii.
Nu există soluții.
Nu’s ce sa zic. In ultima vreme ma multumesc cu resturi, dupa ce manaca fii-mea, dau repede fuga sa vad ce a lasat in farfurie. Asa mai am o sansa sa mananc o bucatica de snitel caldut fara sa aud comentarii 🙂
Adaptare.