Deci.. e jale. Jale ba baiatule baaa. Nu gasesc nimic de inchiriat sub 900 lire. La care se mai adauga facturi, taxe de primarie, alte taxe si alte facturi adica inca vreo 400 – 500. Deci te duci lejer in 1400 DOAR TAXE. Pai si din ce mai traiesti?
Chiar, din ce mai traiesti daca tu castigi 1300? Ah, stai, daca ai salariu de barosan – da, traiesti chiar foarte bine. Dar cine iti da tie salariu de barosan din prima?
Pentru prima iesire din tara mai serioasa, zic eu ca m-am descurcat decent. Adica am iesit cam tanda pe manda. Dar recunosc ca am gresit pentru ca am acceptat.
Ce am acceptat? Salariu de cacat, aia. In conditiile in care parea ca gasesc ceva de locuit ieftin, nu vedem nicio problema. Doar ca acele locuinte, nu stiu cum sa va zic sa intelegeti, daca scoteai usa de la intrare si o inlocuiai cu gratii te simteai exact ca la parnaie. M-am dus la o vizionare si mi-au dat lacrimile de miros. Ma mai si intreba boarfa aia: so.. do you like it? La care eu, printre sughituri: I love it!
Nu e bine nici sa fii baiat bun, trebuia sa fiu sincer si sa-i spun exact ce simt: unde mortii ma-tii m-ai adus fa, futu-ti pe ma-ta?
Ah, sa va zic de fully furnished! Daca mergeti pe langa diverse cladiri rezidentiale si nu va sare nimic in ochi, intrebati pe cineva de pe acolo: boss, niste mobila de care nu mai aveti nevoie gasesc si eu? iti va zice sarumana ca ii scapi de ea. Ei bine, mobila aia se gaseste in case, niste canapele imputite si jerpelite, niste paturi in care nu poti sa dormi si daca ai noroc, poate niste scaune instabile pe care ti-e frica sa te asezi. Asta inseamna la ei mobilat complet. Evident ca pretul e altul, dute-n sange de imigrant.
Sa va mai zic una tare: merg la o vizionare – de data asta fara agentie, direct la particular. Vorbesc cu una la telefon – destul de sexoasa vocea, amabila, stabilim sa ne vedem etc. Zice ea: hai sa ne vedem la 6.30 seara. Eu ok, asa sa fie. Ma suna inapoi peste 10 minute: poti la 7.30? Am eu nu stiu ce problema. Peste alte 10 minute: e tarziu la 8.30? Bineinteles ca a ajuns la 8.45. Bai omule, nici acum nu stiu cum de am reusit sa ma abtin sa nu rad. Era o ciudata imbracata intr-un parpalac, o palarie gen oala de sarmale, o poseta in care incapeam si eu si nevasta-mea iar in picioare avea niste adidasi pe care nici la fotbal in spatele blocului nu i-as fi purtat. Daca m-ar fi rugat cineva sa-i spun cum n-as iesi niciodata imbracat pe strada – nu eram nici pe departe de performanta tipei.
Vad eu peretii, imi dau ochii peste cap a admiratie si dupa ce mai schimb cateva vorbe cu ea, indraznesc s-o intreb: mai puteti negocia ceva?
Nu mi-a dat niciun raspuns pe loc, a zis ca se mai gandeste. I-am zis: stiti, noi suntem o familie ok, avem copil mare, nu suntem fumatori, puteti merge la sigur cu noi. Stiti cat mi-a facut reducere a 2-a zi?
5 lire..
