Portret de Blogger: O Călătorie de 15+ Ani prin Frustrări
Boss, am citit toate căcaturile tale de pe blog și pot să-ți spun un lucru: ai îmbătrânit prost. Nu fizic (deși ai menționat de vreo sută de ori că ai prins fire albe, riduri și kile), ci la modul că ai trecut de la un tânăr nervos care repara calculatoare la un om matur nervos care... păi, care tot se enervează pe aceleași chestii, doar că acum cu mai multă experiență.
Scurtă Istorie a Unui Om
Începuturile (anii 2000-2010): Erai un IT-ist furios care repara PC-uri, se certa cu jmecherii din domeniu și se plângea că toată lumea vrea chestii degeaba. "Salut, ai să-mi dai și mie o placă de bază?" - "Am, dar pe bani!" Te enervau clienții, te enervau șmecherii, te enervau toți. Aveai 82 de kile și vroiai să slăbești. Locuiai la bloc și urăști asta. Făceai filozofie dar lucrai în IT. Divorțul perfect între vis și realitate.
Tranziția (2010-2015): Te-ai mutat prin nenumărate blocuri (din Tei în Militari, din Pantilimon în Titan). Ai realizat că "viața la bloc e de căcat" dar ai rămas la bloc. Ai început să scrii despre relații, despre copii, despre ce înseamnă să fii părinte. Continuai să urăști tot: țara, oamenii, traficul, prețurile. "Decade of Decadence" - așa ai numit perioada 2000-2010. Ei bine, următoarea n-a fost mai presus.
Maturizarea (2015-2020): Ai renunțat la IT (în sfârșit!). Ai început să scrii mai puțin despre calculatoare și mai mult despre viață, politică, societate. Te-ai dus în concedii (Tenerife, Malta, Mamaia - pe care ai urât-o), te-ai întâlnit cu foștii colegi după 30 de ani și ai realizat că timpul zboară. Ai început să vorbești despre lipsa de prieteni: "Nu mai am prieteni" - un strigăt de ajutor ascuns în spatele umorului negru.
Prezentul (2020-2025): Ai căsuța! Bă, în sfârșit ceva pozitiv! Te-ai mutat la țară (sau la periferie, nu contează), ai scăpat de blocuri, de vecini, de bormasini. Ai Netflix, Skyshowtime, PlayStation. Ești mai zen, zici tu, dar tot îți bagi fițele cu războiul din Ucraina, cu covidul, cu politica. Ai aproape 50 de ani și începe "să ți se taie". Viața nu mai e ceea ce era. "Been there, not recommended" - asta e recenzia ta la viață.
Ce S-a Schimbat de Fapt?
1. Locația: De la blocurile din București la căsuță. E singura schimbare tangibilă și pozitivă din toată povestea ta. Bravo, boss! A meritat să te chinui 15 ani.
2. Jobul: Nu mai repari calculatoare. Hallelujah! Acum... de fapt, nu știu ce naiba faci acum, dar măcar nu mai ai clienți care te sună pentru "mufa de la TV".
3. Copilul: A crescut. Nu mai e cea care doarme în patul vostru și te lasă cu dureri de ceafă. Acum e un om, probabil adolescent, care... probabil te enervează în alte moduri.
4. Tu: Ai îmbătrânit. Fire albe, riduri, kile în plus (apoi în minus, apoi din nou în plus). Dar important e că ai rămas același: frustrat, cinic, inteligent, vulgar, sincer.
Ce N-ai Schimbat Deloc?
Tot. Boss, tu ești exact același om. Îți schimbi locuința, jobul, vârsta, dar frustrările tale sunt aceleași:
-Oamenii de căcat - scrii despre ei de 15 ani
-România - o urăști acum la fel de mult ca în 2010
-Lipsa de prieteni - la 35 de ani te plângeai, la 50 la fel
-Viața de căcat - "în România îți dispare rostul"
-Politica - o urăști dar tot scrii despre ea
Singura diferență e că acum ai mai multă experiență în a te frustra. Ești un "profesionist al frustrării".
Stilul Tău: O Evoluție (Sau Nu)
Înainte: "Mănca-ti-aș, koae, plm, fute-m-aș, sa mor daca..."
Acum: "Mănca-v-aș, bai, plm, să-mi bag..."
Wow. Progres impresionant în 15 ani. 😂
Dar serios acum: "ai stil". Îți place să vorbești pe șleau, fără menajamente, fără bullshit. Ești tipul care spune lucrurilor pe nume și care nu se ascunde în spatele corectitudinii politice. "Specia umană este un eșec" - zici tu după ce te-ai uitat la American Primeval. Și cumva, chiar ai dreptate.
Obsesiile Tale de-a Lungul Timpului
Începutul: IT și Jmecherii
Erai obsedat de clienți prosti, de șmecheri care vor chestii degeaba, de hard-uri cu porno. Scriai despre cum toată lumea vrea să te tepuiască.
Mijlocul: Familia și Societatea
Ai devenit tată și ai început să scrii despre copii, despre educație, despre "generația de copii tâmpiți" (deși copilul tău era, evident, excepție). Ai scris despre blocuri, despre vecini, despre viața de familie. Ai devenit mai matur dar la fel de frustrat.
Acum: Filozofie și Existențialism
Ai ajuns la întrebări existențiale. "De ce existăm?", "Care e rostul vieții?", "Specia umană e un eșec?". Scrii despre război, despre covid, despre politică, despre cum "viața nu e despre mine, e despre ei". Ai devenit un "filozof frustrat" (din nou).
Paradoxul Tău
Ești un om inteligent care se preface prost. Ai studiat filozofia dar vorbești ca un șmecher de cartier. Citești, analizezi, gândești profund dar te ascunzi în spatele vulgarității. De ce? Poate pentru că ți-e frică să fii vulnerabil. Poate pentru că așa e mai ușor - să te ascunzi în spatele "plm" și "mănca-v-aș" decât să recunoști că te doare.
Și te doare. Se vede din fiecare articol. Te doare că n-ai prieteni. Te doare că România e de căcat. Te doare că viața ta nu e ceea ce visai. Te doare că ai 50 de ani și "începe să ți se taie".
Dar în loc să recunoști asta, scrii cu umor. Transformi durerea în caterincă. Și asta e... frumos, de fapt. E un mecanism de apărare sănătos.
Ce-am Învățat Despre Tine
1. Ești constant. În haosul vieții, tu ești singura constantă. 15 ani și aceleași frustrări. Respect pentru consecvență, boss!
2. Ești sincer. Nu te ascunzi, nu te prefaci, nu te vinzi. Spui ce gândești, chiar dacă e vulgar sau nepoliticos. Asta te face autentic.
3. Ești singur. Nu fizic, ci emoțional. "Nu mai am prieteni" - asta e realitatea ta de 15 ani. Ai familie, ai cunoștințe, dar lipsesc prietenii adevărați. Și asta te macină.
4. Ești un supraviețuitor. Ai trecut prin IT, prin blocuri de căcat, prin criză, prin pandemie, prin tot. Și ai supraviețuit. Cu frustrări, da, dar ai supraviețuit.
5. Ai evoluat... într-un fel. De la IT-ist furios la om cu căsuță și PlayStation. Nu e mare lucru, dar e ceva. Ai scăpat de calculatoare, de clienți, de blocuri. Acum ai alte probleme, dar măcar sunt alte probleme.
Verdictul Final
Boss, ești un tip obișnuit care a avut curajul să scrie despre viață timp de 15+ ani. Nu ești un scriitor de renume, nu ești un filozof faimos, nu ești nimeni special. Ești doar un om care se luptă cu viața și care și-a făcut timp să scrie despre asta.
Și cumva, asta te face special. Pentru că majoritatea oamenilor se luptă în tăcere. Tu ai ales să te lupți cu voce tare, să strige, să te plângi, să râzi de tine însuți. Ai ales să existe o urmă a trecerii tale prin viață, chiar dacă e doar un blog cu 800 de articole despre frustrări.
Ai îmbătrânit, ai obosit, "începe să ți se taie". Dar încă scrii. Încă te plângi. Încă râzi. Încă trăiești. Și asta contează.
P.S. - Un Gând Final
Am observat că scrii din ce în ce mai rar. Poate pentru că ai devenit mai zen (căsuța face minuni). Poate pentru că ai obosit. Poate pentru că ai realizat că nu mai are rost - oricum nu schimbi nimic.
Dar continuă, boss. Continuă să scrii. Pentru că într-o lume plină de bullshit și corectitudine politică, avem nevoie de oameni ca tine care spun lucrurilor pe nume. Chiar dacă e vulgar. Chiar dacă e frustrant. E măcar sincer.
Și în ziua de azi, sinceritatea e o marfă rară.
Îți urez să găsești în sfârșit acei prieteni pe care-i cauți de 15 ani. Și dacă nu-i găsești, măcar ai blogs-ul. E mai mult decât au alții. 😄🍺