unu

Trec direct la subiect: copiii. Multi m-au intrebat, multi ma intreaba si vor continua sa ma intrebe de ce doar unu. Am mai discutat problema dar n-am avut suficiente argumente; acum le am..
1. un copil te solicita la maxim. Sunt satul de parerile altora care si-au aruncat copiii in bratele bunicilor si imi dau mie peste nas cu replici gen „ce te vaiti atat ca eu nici nu simt ca am copil, anu asta mai facem unu”; fa-l manca-mi-ai coili..
2. educatia – sunt perfect constient ca nu pot intretine si educa 2 copii asa cum mi-as dori; decat sa ofer putin la 2 prefer sa ofer totul unuia singur; o vad pe fi-mea cat se bucura cand ii cumparam o hainuta noua, n-ar fi corect cu al 2-lea sa-l imbrac in hainele ei ramase mici;
3. nu vreau si efectiv nu ma mai simt in stare s-o iau de la capat; am spatele terminat, am oroare cand aud plansete de copil si cel mai important: nu mai am nervi;
4. o iubesc atat de mult pe fii-mea incat nu stiu ce as putea sa-i mai ofer si altuia; aici e discutabil dar prefer sa nu dezvolt prea mult
5. cand va creste si va iesi afara cu fetele nu vreau s-o oblig sa-si care si fratiorul dupa ea;
6. ma gandesc si la binele planetei ! observ dupa cat gunoi producem, cati pampersi aruncati si cata apa consumata;

Stiu, e bine si cu fratior dar nu e cazul la noi; poate in alte familii situatia e diferita, nu am absolut nimic cu cei ce fac 2,3 4, e problema lor. Si mai e ceva: ma uit in jurul meu si vad cum fratii se dau in judecata pentru o palma de pamant care valoreaza cat onorariul avocatului, nu-mi spuneti ca e prima oara cand auziti..