Imi fac un obicei din a incepe cu o paranteza; voi, cei care o stiti pe fi-mea, probabil ati observat ca e ca o moara stricata, in sensul ca vorbeste tot timpul; pe mine cel putin m-a acrit, seara nu pot face nimic pentru ca trebuie sa stau cu ea de vorba. Va dau un exemplu, sa zicem ca aude/vede o salvare:
ea: tati, da unde se duce salvarea aia ?
eu: se duce la spital sa duca un baietel bolnav
ea: da ce-a patit baietelul ?
eu: s-a lovit la picior
ea: da’ cum s-a lovit la picior ?
Ma rog, ati prins ideea, pina nu are ea toata scena si totul se leaga nu te scuteste. Fiecare raspuns genereaza o alta intrebare, am ajuns in stadiul ca atunci cand ma intreaba ceva sa caut raspunsul care o multumeste din prima.
Legat de mamele frustrate, am fost cu fi-mea in parc, la locul de joaca. Aceiasi copii, aceleasi mame, same old shit. La un moment dat, Bubu se duce sa se dea in balansoar cu un baietel, nimic special. Dupa 2 minute se apropie mama baietelului si o intreaba pe fi-mea cati ani are. Fi-mea, sictirita, o ignora si nu-i raspunde, e satula de intrebarea asta. Ma-sa aluia insista si ma intreaba pe mine; ii raspund sictirit ca are 3 ani, urasc sa fac conversatie pe teme imbecile. Koae, o vad pe aia ca se apropie de fi-mea si ii spune „vaaaaai, ai 3 ani si nu stii sa spui cati ani ai ? uite, baietelul meu nu are 3 ani si stie sa spuna !” apoi catre mine care ramasesem blocat, cica „nu stie sa spuna, nu ?” Raspuns: stie fa futu-ti fata aia de melc numai ca la cat esti de proasta nu ti-ai pus problema ca esti suficient de neinteresanta pentru ea ca sa-ti raspunda.
Aceleasi scene de cacat se intamplau si cand avea fi-mea in jur de 1 an si incepea sa mearga; in situatia in care esti intrebat „la cat a inceput sa mearga”, fii sigur ca al ei e cu un pas inaintea ta. Daca te intreaba si-i raspunzi ca merge de la 7 luni, al ei a mers de la 6. Daca al tau a mers de la 1 an, al ei a mers de la 8 luni. Testat de zeci de ori, acelasi rezultat de fiecare data.
Alte probleme nu aveti, manca-mi-ati coili..
