La un pas de nebunie

Frate, ce-am patit ieri la subway, am crezut ca-mi pierd mintile. Am avut ghinionul sa am in fata mea pe 2 terminati care mancau prima oara acolo, cel putin asa am crezut. Nu zic, e putin dificil sa alegi din prima un sandwich asa cum iti place dar cand te pui in fata vitrinei si incepi cu „Ce aveti aici?” – atunci du-te’n mortii ma-tii de jegos, distrus si muist, esti chior sau asa te distrezi tu ? Deci, sa detaliez putin: i-au trebuit cateva minute sa se lamureasca cum se comanda apoi a inceput cu adevarat sa-si bata joc, a stat sa-si aleaga painea vreo 2 minute. Apoi, i-au trebuit vreo 5 minute sa se decida daca vrea pui, vita sau salam. Apoi alte 5 minute cu dressingul. Bineinteles, in tot acest timp se sfatuia cu zdreanta de langa el care ii spunea ca nu e bine ce si-a ales, in loc de castraveti murati mergeau ardei iuti, in loc de rosii mai bine salata iar cand a fost gata si-au dat seama ca era complet gresit. Eu am ramas blocat, imi spuneam ca sunt prins la camera ascunsa si din clipa in clipa voi auzi „surprizaaaaa” asa ca am stat cuminte, daca ma filmeaza cineva le stric filmarea si ii injur de morti, nu faceti voi audienta pe nervii mei. Revin la clientii iadului, ce credeti ca se intampla fix in clipa in care sandwich-ul era gata ambalat ? Se trezeste zdreanta brusc: vreau si eu unul ! Koae, in momentul ala am fost aproape de un infarct. Sansa a fost ca in clipa aia mai venisera din spate vreo 2 angajati si m-au readus la viata cand mi-au luat comanda, un banal sub de 15 pentru fi-mea ca-i era foame.

Acum mi-am revenit si-mi dau seama ca incep sa urasc din ce in ce mai mult oamenii. Sau societatea care transforma oamenii, nu stiu. Mi-e frica sa ma asez la coada la supermarchet pentru ca sigur cei din fata mea au bonuri sau produse care n-au pret si nu stiu cum mortii ma-sii, au mare nevoie de acel produs si nu renunta la el. La benzinarii la fel, daca n-am pompa libera nu ma opresc, bag altadata. Sunt ferm convins ca ala din fata mea sta 20 de minute inauntru si apoi isi sterge si geamurile. Poate ca am nevoie de un psihoterapeut dar inainte sa fiu judecat de altii ma uit la mine: cand merg la subway stiu ce comand; cand merg la benzinarie nu stiu cum sa plec mai repede, cand merg la magazin am bani potriviti si nu cumpar cosuri cu varf. Zic eu ca sunt organizat si imi pasa si de cei de langa mine, nu vreau sa deranjez, sa enervez. Chiar si cand trec pe trecere, ii fac semn de apreciere aluia care a oprit si traversez grabit. Cand merg pe la vreo carciuma nu iau ospatarii la misto, ba chiar ii respect si ii salut la plecare. Am fost si eu picol / ospatar pe cand aveam 16, 17 ani si tare naspa era cand vreun bulangiu ma lua la misto.

Stau si ma gandesc: ce ma fac peste 10 ani ? o sa-mi fie frica sa merg si la paine ? Ce bine ar fi sa am 1 milion de euro, mi-as lua o insula in mijlocul oceanului, una mica, de 100mp cat sa-mi ridic o camera si un wc, sa nu aud decat valurile si sa ma gandesc ca cea mai apropiata sursa de stres e la mii de km..

Be the first to comment on "La un pas de nebunie"

Leave a comment

Your email address will not be published.


*