Din start vreau sa precizez ca este un subiect delicat, tabu pentru unii si ridicol pentru altii. Mi s-a spus ca am facut pietre la rinichi pentru ca nu am credinta. Pentru ca nu-mi hranesc sufletul cu rugaciuni. Pentru ca judec divinitatea pentru suferinta oamenilor pe care o vad zi de zi in jurul meu. Hai sa le luam pe rand:
Dati-mi voie sa cred ca atunci cand esti bolnav, asa cum am avut eu (sau am in continuare, nu stiu) pietre la rinichi – sa am unele indoieli cu privire la formarea acestora. Imi este foarte greu sa accept ca Dzeu mi-a dat un avertisment ca nu ma rog la El. Imi pare rau dar o relatie bazata pe supunere si teama nu cred ca merge. Exact ca si in viata de cuplu, daca nevasta-mea ar fi o scorpie n-as putea s-o iubesc. Spun asta pentru ca asta inteleg. Eu aveam alta logica in cap, Dzeu isi vede de ale lui, eu de ale mele, incerc sa trec neobservat, nu deranjez, nu fac rau. Am pacatele mele ca orice om, ma mai uit dupa buci pe strada, mai injur la volan, dar asta facem cu totii, nu cred ca este un pacat atat de mare incat sa fiu pedepsit. Am pretentia ca am evoluat si nu mai credem /ne rugam la un Dzeu dur, neiertator, cu reguli stricte. Dar daca spui o rugaciune esti iertat. Pai hai atunci sa furam, sa facem rau, sa ne batem joc de ceilalti dar seara ne punem in genunchi si spunem „Doamne, iarta-ma pentru ce am facut azi”. Si Dzeu te iarta, ba chiar te tine sanatos. Ilar..
Sufletul meu e hamesit pentru ca nu-l hranesc cu rugaciuni. Se spune ca asa cum mananci pentru ca ti-e foame – si sufletul are nevoie de hrana. Am o intrebare: daca sunt un tip depresiv, fara speranta, fara familie, dusmanos, rau, cu ganduri criminale dar imi spun rugaciunile regulat, inseamna ca imi hranesc sufletul ? Eu credeam ca are nevoie de echilibru, de dragoste, de implinire. Sau poate sunt eu prea prost si n-am inteles nimic nici la varsta asta.
Nu e bine sa judeci divinitatea pentru ca totul se intampla cu un rost. Cu alte cuvinte, cand il vedeti pe X ca isi cumpara Ferarri sa nu va ofticati, asa a vrut Dzeu. Cand vedeti un copil handicapat sau tineri care mor in accidente sau de boli cumplite – sa fiti indiferent, asa a vrut Dzeu. Daca de Ferarri chiar ma doare in cur, cand vad moarte si suferinta – imi este imposibil sa zambesc si sa ma gandesc „stie Dzeu ce face”. Imi pare rau dar e prea mult..
Acum cincisprezece ani mi-au extirpat 10 cm din colon din cauza unei tumori.
Anul trecut de ziua mea am fost la urgențe, mă durea în zona rinichilor de mă tăvăleam. În câteva zile petrică a ieșit, mai am și acu’ două de amintire.
Crezi că s-au întâmplat toate acestea din cauză că: 1. nu spun rugăciuni și 2. cred în extratereștrii? Fugi de aici!
De mai bine de 10ani încerc să trăiesc viața ca și cum mâine e ultima zi 🙂 Normal, în limita posibilităților.
Nu cred că divinitatea are vreun rol în mersul lucrurilor, doar o anume conștiință. Unde merge, unde nu, is circle of life.
Am un prieten, tocmai a facut turul manastirilor din Moldova si de cand a venit, de vreo 3 zile e cazut la pat cu dureri de coloana, nici sa se pise nu poate. Interesant e ca a fost si s-a rugat, deci nu functioneaza. Mereu am spus-o, credinta o ai in tine, te nasti si mori cu ea. Doar ca in timpul vietii te lovesti de oameni, de diverse informatii, vezi lucruri care poate te fac sa iti schimbi unele idei dar credinta ramane acolo in tine. Si eu cred in extraterestrii dar asta nu inseamna ca nu sunt credincios. Religia in schimb a fost dintotdeauna folosita pentru manipulare. Cand ti se spune „roaga-te ca asa trebuie” ei vor sa-ti fie teama, sa te supui, sa nu gandesti limpede. In fine, e mult de discutat..
P.S. Am scris extraterestri cu 2 „i”. Shoot me, I’m human
Cand imi hranesc sufletul (cu orice in afara de religie), la desert citesc blogul tau 🙂