S-a intamplat undeva in iarna, stiam ca nu se ajung cu banii si am vrut sa fac un copil fericit. Atentie, nu-mi pare rau ca l-am dat, PC-ul ar fi ajuns inevitabil la gunoi sau murea intr-o magazie la taica-miu la tara.
Am aflat asta de curand, pustiul are un frate mai mare si ala are BMW decapotabil. Am ramas putin socat, nu ma asteptam. Pentru ca, fie vorba intre noi, masina aia mananca benzina intr-o singura zi cat nu face tot PC-ul, va dati seama ca nu i-am dat I7. Mi se pare ca era un dual-core, sa zicem ca as fi luat pe el 150 lei cu totul, inclusiv cu monitor lcd super ok.
Eu nu pot fi asa, sa merg pe burta si sa ma vait ca imi merge prost. Observ insa ca pentru altii a devenit un mod de viata. Cunosc destui care stiu ca au bani dar atunci cand te vezi cu ei, in loc de „buna ziua” ei iti spun „n-am bani”, de parca ti-as fi cerut eu ceva. Cunosc de asemenea persoane cu care iesi la carciuma sa discuti diverse chestii si li se pare firesc sa platesti tu si consumatia lor, de parca tu i-ai invitat. Cunosc de asemenea persoane care imi cer ajutorul, stau cu ei la telefon zeci de minute, ii ajut, le dau sfaturi, le rezolv diverse probleme urmand sa ne vedem in oras sa discutam mai pe larg. Doar ca, dupa ce le-am dat sfaturi sau i-am ajutat online, nu ma mai cauta nici macar sa-mi spuna un multumesc, si-au rezolvat problema. Cunosc de asemenea persoane cu care sunt friend pe facebook iar cand ne intalnim pe strada fata in fata (pentru ca stam in acelasi cartier), se face ca nu ma vede si baga repede nasul in telefon, evitand un banal „salut”. Cunosc de asemenea oameni care m-au rugat sa ii ajut in momente grele promitandu-mi ca daca ii scot din rahat, nu-mi vor da 5 lei cat le-am cerut, imi vor da de 10 ori mai mult. Nici pe aia 5 lei nu i-am vazut.
Ce nu inteleg toti astia e ca e doar o chestie de timp pina ma cauta din nou. Sa le mai raspund? neah..
