Hai să vă spun adevăratul motiv pentru care am plecat din București

Am zis eu poluare, aglomerație, mizerie, trafic etc. Sunt într-adevăr motive serioase. Dar mai e unul..

Bucureștiul are 3 milioane de oameni foarte importanți. În orașul în care toată lumea este cineva, ce dracu să caut eu acolo, un om simplu și banal? Mie îmi place să trăiesc simplu și modest. Îmi place să îmbrac cu ce mă simt eu confortabil. Îmi place liniștea, îmi place să râd, să hrănesc pisici, să stau de vorbă cu oameni simpli pe subiecte banale. Îmi place să trec neobservat, nu vreau și nu am nimic de demonstrat nimănui. Nu am pus niciodată o potențială carieră pe primul loc. Pot spune sincer că nu mă pricep la nimic în mod deosebit. Am habar de una – alta dar îmi cunosc limitele. Urăsc în schimb trainerii, speakerii motivaționali, reclamele de orice fel și pe cei care vând iluzii. Sunt scârbit de cei care au bani și te tratează ca un rahat din simplul motiv că mașina ta nu e la fel de scumpă ca a lor. Nu vreau să merg în locurile unde merg toți. Nu vreau să fac parte din nicio gașcă doar că așa e la modă. Nu vreau să am prieteni din interes și nu merg nicăieri că așa vrea X sau că așa e la modă.

Ieșeam la Ivan’s cu nevasta-mea să mâncăm o pizza amândoi. Eu mă satur cu 2-3 felii, ea la fel. Păream ultimii săraci dacă mă înțelegeți. Ne plăcea să stam liniștiți la o masă și să vorbim.. căcaturi. În jurul nostru toată lumea urla, râdea zgomotos, mesele erau pline ochi de mâncare și băutură comandate aiurea. Copiii între 3 și 10 ani alergau și zbierau printre mese. O florăreasă sictirită de viață încerca să îmi bage pe gât un trandafir ofilit, luat probabil din gunoaie.

Mă uitam resemnat în jurul meu și nu înțelegeam de ce ceilalți 99% nu se pot bucura în liniște la un pahar de vin cu prietenii. De ce trebuie să urle în loc să vorbească normal. De ce toți erau îmbrăcați ca la un botez, că doar e o cârciumă de cartier, poți să vii și în șlapi.

Oamenii ăia sunt de fapt în tot orașul: în magazine, la muncă, în trafic. Peste tot te lovești doar de aroganți, superficiali, bășinoși. Nu vezi pe nimeni să zâmbească. Nimeni nu mai are loc de nimeni.

Cât timp am fost angajat pe la diverse companii, m-am lovit doar de zdrențe și jeguri. Zdrențele turnau la șefi tot ce vorbeai, jegurile te făceau pe la spate să îți ia locul/funcția. Ca să reziști tebuia să alegi ce vrei să fi: zdreanță sau jeg. Eu am ales să plec.

Nu zic că la țară e altă planetă (deși cam e), doar că aici găsești și oameni mai simpli. Aici stai de vorbă cu oameni care probabil nu au nici 4 clase dar te simți confortabil cu ei. Dar nu de asta m-am mutat. Vreau să am petecul meu de curte. Dacă vreau să stau seara la o bere în aer liber, să nu fiu nevoit să cheltui zeci de lei la o terasă unde trebuie să suport zgomotul celorlalți. Aia nu e relaxare.

Da, poate că în București se fac bani. Îmi asum riscul de a bea ciucaș în loc de heineken.

Bucureștiul nu mai e pentru mine. O fi și de la vârstă, dracu știe. Dar în mod sigur eu nu mă mai regăsesc acolo.

1 singur comentariu la “Hai să vă spun adevăratul motiv pentru care am plecat din București”

  1. „trebuia să alegi ce vrei să fi: zdreanță sau jeg. Eu am ales să plec.”
    Adevărat și corect!
    Paste fericit!

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.