Lumea de azi seamănă izbitor cu jocul apărut acum mai bine de 25 de ani, nu vi se pare?
Luai de exemplu un erou, să-i spunem Joe, si te plimbai așa, prin lume. Te suiai într-o corabie și ajungeai pe celălalt continent. Acolo, ăia te vedeau puternic și de cele mai multe ori se aliau cu tine fără să lupte. Mai băteai pe unu și pe altu, mai și pierdeai trupe (din cele aliate, că doar nu-i trimiteai la luptă pe ai tăi) și uite așa ajungeai să domini juma de hartă.
Dar, de nicăieri, aparea un erou, să-i zicem Kim, care avea miliarde de peasanți (țărănoi), care nu știau să se bată, n-aveau nici armuri, nici atac dar frățioareee, când dădeau o scatoalcă îți omorau juma din trupe.
Cel mai enervat erou era de obicei Xi – care era imposibil de bătut. Avea milioane de trupe și un defense atât de mare încât, dădeai cu dragonii în el și nici nu simțea. De obicei, el nu trebuia eliminat ca să termini harta, că oricum controla juma de hartă.
Bătălia de final era de obicei cu un alt eoru, de obicei mai de la nord, să-i zicem Vladimir. Avea trupe la greu dar mai avea ceva: poțiuni și magie care iți omorau dragonii și titanii pe capete.
Te luptai cu el mult, găndeai strategii, dădeai și tu cu magie, ușor ușor te apropiai de victorie. Într-un final, când îi omorai aproape toate trupele și erai sigur de victorie, îți dădea armageddon-ul mânca-ți-aș..
