Nu știu dacă este o idee bună să scriu dar îmi asum.
Sâmbătă, 04.05.2024, fix în ziua de Paște, am găsit abandonați 2 pui de pisică, nu cred că aveau mai mult de câteva zile. Erau pe marginea unui drum și dacă nu mureau călcați de mașini, sigur mureau noaptea de frig.
I-am adus acasă, le-am dat lapte cu seringa și până ieri, 07.05.2024, adică timp de 3 zile, i-am îngrijit ca pe niște bebeluși. Seara, după ce au păpat laptic, i-am lasat câteva minute în curte cât timp le-am schimbat așternutul din cutia în care dormeau în camera tehnică. Nu erau prima oară singuri afară, iar pisicile noastre au părut complet indiferente încă de la apariția lor în curte. Ba chiar au cam dispărut din peisaj. Diferența a fost că acum era întuneric afară.
După 3 minute, una dintre pisicile noastre l-a omorât pe cel alb cu negru din prim plan. L-a sfâșiat, ca să fiu mai direct. Nu de foame, au munți de boabe de calitate în permanență.
L-am luat în palme, era plin de sânge și inert. Dacă era încă în viață, aș fi zburat cu el la prima clinică veterinară și vă jur că aș fi dat oricât să-l salvez. Cu 5 minute în urmă îi dădeam lăptic..
Trebuie să înțelegeți că una e să auzi că a murit un pisic, alta e să îți moară în brațe. Inocent. Nu a făcut nimic rău, a fost abandonat și aruncat în stradă. Era atât de frumos…
Pentru mine a fost un șoc din care nici acum după mai bine de 24 de ore nu mi-am revenit. Am plâns pentru prima oară în ultimii.. poate 30 de ani? În 2020 a murit bunică-mea și nu am plans. Acum 2 ani a murit o mătusă de care eram foarte atașat, nici atunci n-am plâns.
Dar acum am plâns mult. Și când l-am îngropat am plâns la fel de mult. Și acum când scriu îmi vine să plâng. Mă întreb în permanență: de ce n-am ieșit cu 10 secunde mai devreme afară?
Revenim la Foxi – pisica ucigasă. Btw, și ea a fost tot un pui abandonat, și pe ea am hrănit-o cu seringa, am dus-o la veterinar că era bolnavă.. am hrănit-o cu tot ce e mai bun.. iar azi dormea liniștită în curte ca și cum nimic nu s-a întâmplat. Iar eu tocmai îngropasem pisicul. Nu caut nicio aprobare de la voi, dar în momentul ăla mi-am dat seama că Foxi trebuie să moară în chinuri și am încercat să o omor. Pentru mine era evident că îl va omorî și pe celalt, acum se odihnea. Am rănit-o (sper!), însă m-a zgâriat destul de urât și a fugit. Dacă reapare în curte înseamnă că n-are nici pe dracu și va trebui să caut o altă variantă să scap de ea.
Acum e momentul în care voi începeți să ma judecați. Be my guest, e liber la hate și comentarii. Dacă reacțiile voastre reușesc să-l readucă la viață pe ăla mic – chiar vă rog să nu vă abțineți.
Și nu, nu aveam de unde să știu că o pisică căreia nu-i lipsește nimic va omorî o altă pisică de plăcere.
– Vai Twigg, dar cum să omori o pisică?
Coae, viața la țară e dură, urâtă și plină de suferință. Crede-mă că din confortul tău de la oraș nici nu-ți imaginezi câte pisici, câini, cai și alte animale mor de foame, de bătaie sau de boală. Cred că am salvat de la moarte zeci de câini și zeci de pisici din 2020 încoace. Am cheltuit mii de lei pe mâncare, operații, veterinari, am cumpărat mâncare inclusiv pentru oamenii care s-au oferit să primească animalele. Doar că ei, oamenii, doar profitau de mine, niciun pisic sau câine nu a supraviețuit mai mult de câteva zile.
Am fost trist, supărat și dezamăgit de oameni dar am înțeles într-un final că nu pot salva lumea. Însă niciodată n-am mai fost în halul ăsta.
Întâmplarea de ieri m-a trezit la realitate. Încep să conștientizez ce simt de exemplu părinții copiilor morți în accidentul de la 2 Mai.. pot doar să-mi îmaginez, că de simțit n-am cum înțelege. Dacă eu am fost în stare să încerc să iau viața unui animal care până ieri îmi era drag, nu vreau să îmi imaginez ce simt de exemplu părinții ai căror copii mor în bombardamente de exemplu. E de neconceput.
Aș fi vrut să spun ceva și de Dumnezeu dar voi încheia aici, e destul pentru o singură zi.
